Basarabia, Bucovina și Transnistria în „Fondul S” al Bibliotecii ASTRA

Basarabia, Bucovina și Transnistria în „Fondul S” al Bibliotecii ASTRA.

Toma, Tetiana; Borș, Silviu

Lucrarea continuă eforturile de restituire publică a titlurilor cenzurate pe timpul regimului comunist, care au fost colectate în fonduri separate cu regim secret („Fondul S”) peste tot în bibliotecile din România. Acest regim s-a aplicat, între altele, tuturor publicațiilor (cărți, broșuri, reviste) care au făcut referire la provinciile Basarabia, Bucovina și Transnistria. Regimul comunist a exclus astfel informația din circuitul cercetării și a intenționat să obtureze memoria publică cu privire la epocile în care aceste teritorii au aparținut statului român și au contribuit la creșterea economică și spirituală a națiunii române.

Sibiu; Cluj-Napoca, Armanis, 2019, 103 p.; 25 cm.
ISBN: 9786069006597